AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr.185/2017 privind asigurarea calității

în sistemul de sănătate

 

 

 

Analizând proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr.185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.287 din 24.08.2021 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D741 din 24.08.2021,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță are ca obiect modificarea și completarea Legii nr.185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, cu modificările și completările ulterioare.

Intervențiile legislative vizează, potrivit Notei de fundamentare, „clarificarea unor prevederi, astfel încât să se asigure îndeplinirea scopului și obiectivelor ANMCS printr-o mai bună organizare și funcționare a instituției”.

Prin obiectul de reglementare, proiectul de ordonanță se încadrează în  domeniul  prevăzut de art.1 pct.V poz.1 din Legea nr.195/2021 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe intitulat  „V. Sănătate: 1. modificarea și completarea Legii nr.185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, cu modificările și completările ulterioare”.

Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității măsurilor propuse.

 

 

2. La articolul unic, la partea dispozitivă a pct.1, pentru respectarea succesiunii literelor alfabetului, enumerarea care urmează a fi introdusă la art.6 după lit.p) trebuie marcată prin litera „q”.

De asemenea, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, este necesar ca expresia „litera r)” să fie redată astfel: „lit.q)”.

Această observație este valabilă și pentru partea dispozitivă a pct.3, în ceea ce privește expresia „alineatul (15)”, care va fi redată sub forma „alin.(15)”.

          La textul propus pentru actuala lit.r) a art.6, pentru un spor de rigoare în exprimare, sugerăm ca sintagma „implementarea de proiecte în domeniul managementului calității serviciilor de sănătate” să fie înlocuită cu sintagma „implementarea proiectelor în domeniul managementului calității serviciilor de sănătate”.

          3. La pct.3, în ceea ce privește textul propus pentru art.11 alin.(15), pentru rigoare normativă, propunem reformularea textului, astfel:

                   „(15) Membrul Colegiului director care se află în conflict de interese cu una sau mai multe unități sanitare, cu privire la îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin.(10), este obligat să informeze Colegiul director despre această situație și să se abțină de la vot.”

 

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

București

Nr.689/25.08.2021